“În 18 septembrie s-au împlinit 30 de ani de când am pășit pentru prima oară în Timișoara.

Luni, ploaie, trenul întârziase 30 de minute, un geamantan imens și milioane de speranțe. Doar ce terminasem școala de aviație și veneam la aerodromul cu cel mai performant avion din dotarea aviației militare române. Nu alesesem Timișoara pentru oraș, nu-l văzusem niciodată până atunci, ci pentru a-mi satisface ambițiile profesionale.

Nu, nu a fost dragoste la prima vedere. Eram mult prea preocupat să văd avioanele ca să mai observ și orașul. Mi-au atras, totuși, atenția câteva lucruri banale. Era mai curat decât orașele prin care trecusem până atunci, oamenii erau mai politicoși (vânzătoarele îți mulțumeau atunci când cumpărai ceva din magazinul lor) și nimeni nu se supăra că cel de lângă el vorbea în altă limbă decât româna.

Timpul a trecut, însă, și, ușor-ușor, orașul m-a cucerit.

Aici mi-am desăvârșit cariera de pilot al forțelor aeriene și apoi de antreprenor. Aici mi s-a născut fiica și aici am construit o casă și o familie. Aici m-am întors din orice colț al lumii și mi-am găsit liniștea. Aici mi-am înmormântat tatăl.

Depind cu trup și suflet de acest oraș.”