Văd cum, de câteva zile, niște unii de la “Vocea Patriotului Naționale” pripășiți prin PNL, PSD și AUR se vaită nevoie mare că primarul USR Dominic Fritz respectă legea. Și, din cauza asta, zic că n-ar fi îndeajuns de patriot pentru gusturile lor.
Motivul concret?
Primarul Dominic Fritz "și-a permis" un lucru care, după părerea patrioților ăstora de fațadă, este probabil de neîngăduit: a cerut respectarea legii, care impune demontarea de pe domeniul public a catargelor (da, da, ofrandele alea pe care Chiș Culiță i le-a adus, de ziua lui, fostului edil, care se credea stăpân absolut al orașului!) și-a unor tonete care ocupau, tot ilegal, domeniul public.
Patrioții de mucava il ataca din nou pe Primarul Dominic Fritz
Patrioții de mucava care și-au făcut un scop în viață din a-l ataca pe primarul Fritz pentru absolut orice s-au repezit imediat să le apere ca pe niște simboluri ale orașului. De parcă legea nu e una și aceeași pentru toți, de parcă ce spune Inspectoratul în Construcții ar fi un moft, deciziile instanțelor ar fi opționale, iar regulile s-ar aplica după bunul plac al unora și-al altora (așa cum se-ntâmpla, de altfel, prin vechile administrații).
Și cum mințile înfierbântate ale indivizilor ăstora s-or fi gândit că atacurile cu tentă naționalistă ar prinde cel mai bine atunci când, de fapt, știi bine că n-ai niciun fel de argumente, prefectul PSD de Timiș s-a repezit și el la numărat steaguri și-a plusat apoi, anunțând că ar mai vrea vreo șase catarge amplasate în intersecțiile din oraș.
În timpul ăsta, unit în cuget și-n simțiri, corul USL-ist îl acuză de zor pe primarul Dominic Fritz pentru că a îndrăznit să pună în aplicare legea.
Cor de False Probleme
O spun răspicat: ce fac, de fapt, oamenii ăștia este să creeze niște false probleme!
Fiindcă, la fel ca-n cazul catargelor, și-n cazul tonetelor ridicate zilele astea de pe domeniul public e vorba tot de-o amplasare ilegală, nu de-o decizie îndreptată împotriva unui producător local. Fiindcă – producător local sau nu! – legea e una și aceeași pentru toți. Iar atunci când de-atâta vreme nu te-ai preocupat de obținerea autorizațiilor necesare și de intrarea în legalitate, e normal să te aștepți ca legea să-ți fie aplicată și ție, la fel cum le este aplicată tuturor.
Jalnic mod, domnilor de la USL 2.0, de-a crea false probleme și de-a mima atașamentul dumneavoastră pentru țară și pentru simbolurile ei! Jalnic și de-o demagogie și de-un populism crase!
Catargele au fost montate ilegal
Atunci când Culiță Chiș monta catarge, fără niciun fel de autorizație, când se montau, tot la fel, porți ucigașe, sau când se tăiau panglici și se plantau panseluțe tricolore stăteați toți pe burtă și îi lăsați pe Robu și ai lui să se comporte ca niște vătafi peste oraș.
Iar acum, că primarul Dominic Fritz face ceea ce este corect, respectând legea, v-ați trezit să faceți gălăgie, călcând până la podea pedala naționalismului.
Legea e lege pentru toți și trebuie respectată.
Pentru voi da, poate c-a fost opțională.
De-asta ați și aplicat politica bunului plac și-a intereselor personale atunci când ați administrat orașul. E și ăsta unul dintre motivele pentru care atâția amar de ani Timișoara a bătut pasul pe loc.
Curat murdar mod de-a face administrație și politică, USL-iștilor 2.0!
Dați măcar acuma dovadă de-o fărâmă de bun simț și nu faceți ca, de dragul patriotismului vostru de operetă, să pară că problema care vă doare sunt steagurile.
Aplicarea legii nu este opțională. Iar cele care trebuie înlăturate de pe domeniul public sunt, de fapt, niște structuri amplasate cu totul și cu totul ilegal. Asta-i tot.
Sursă imagine: tion.ro