OPINII POLITICE SI NOUTATI DIN PARLAMENT
Opinii Politice in calitatea de deputat de Timis in Parlamentul Romaniei si membru USR.
Pe aceasta pagina voi posta opinii, stiri si noutati politice, in legatura cu ceea ce se intampla in Camera Deputatilor: proiecte de lege, dezbateri publice, intalniri politice si altele.
De asemenea, voi publica aici retrospectiva saptamanii, asa cum v-am obisnuit pe Facebook.
- Nicu Falcoi
- 844
- O gaură de peste 24 miliarde de lei la buget
- Din 5 lei cheltuiți, un leu este pe datorie
- Împrumuturi de 1,5 milioane de lei / minut numai de când a început acest an
- Un deficit bugetar pe 2023 prefigurat că va ajunge la 100 de miliarde de lei (adică cu 30 de miliarde peste cât era prevăzut)
- Prețuri tot mai mari la raft și nivel de trai tot mai scăzut
Cam așa se prezintă în țară situația creată de guvernarea dezastruoasă și iresponsabilă a celor de la PSDNL.
- Nicu Falcoi
- 1289
Știți cum arată, foarte pe scurt, radiografia dezastrului către care actuala guvernare USL 2.0 a condus țara?
N-am să obosesc s-o repet:
- o gaură de peste 24 miliarde de lei la buget
- din 5 lei cheltuiți, un leu e pe datorie
- împrumuturi de 1,5 milioane de lei / minut doar de când a început acest an
Am vorbit despre toate astea și joi seara, în emisiunea "Actual Regional" de la TVR Timișoara în care am discutat despre anunțata Ordonanță de reducere a cheltuielilor – un nou și uriaș exercițiu de ipocrizie din partea coaliție PSD-NL.
- Nicu Falcoi
- 993
Un grup de extremiști a creat astăzi de dimineață haos la intrarea în Parlament.
Unii dintre ei se pretind a fi simpatizanți AUR și scandează lozinci, în cadrul unui protest despre care ei zic că ar fi organizat împotriva unui proiect despre care lor li s-a spus c-ar prevedea separarea copiilor de familie (adică exact contrariul față de cum stau lucrurile în realitate). Manipulați grosolan, la fel ca-n alte rânduri, de Simion și-ai lui, cu tehnici desprinse direct din manualul de propagandă după care e școlit Georgică, băiețașul de galerie, grupul acesta (care nu s-a dat în lături de la a crea diversiuni și de la a agresa persoane) abate atenția de la alte subiecte importante ale zilei.
În loc să discutăm azi, de exemplu, despre legile Educației, care sunt pe ordinea de zi pentru vot, se vorbește despre o minte înfierbântată care a-ncercat să introducă în Parlament câteva gloanțe și despre suporterii extremiști care s-au dedat la acte violente împotriva unor politicieni.
- Nicu Falcoi
- 995
Așa cum am mai spus și-n alte rânduri, răul făcut țării de coaliția PSD-NL este unul foarte mare, iar efectele lui nu se vor opri mâine – poimâine, ci vor afecta generațiile copiilor noștri. Cărora li se pun în cârcă, în mod iresponsabil și inconștient, datorii enorme pe care le vor avea de achitat. N-am să obosesc, de-aceea, să repet că, în timp ce se îngrijesc de rotativă, cei din USL 2.0 au făcut o gaură de 24 de miliarde de lei la buget, iar din 5 lei cheltuiți, un leu este pe datorie. Între ce spun și ce fac e o prăpastie uriașă, pe care o acoperă fie cu tăceri vinovate pe subiectele esențiale (cele de care depinde bunul mers al țării), fie cu praf în ochii oamenilor, cu promisiuni mincinoase și asigurări pe care știu sigur că nu le vor putea onora, fie cu discuții despre tot felul de non-subiecte.
Cât privește subiectele importante pentru viitor, acolo doar mimează dezbaterile, dar fac – la adăpostul majorității lor politice – cam tot ce vor ei. Așa cum s-a întâmplat zilele astea și cu dezbaterile pe proiectul legilor educației. Asta așa, foarte pe scurt, ca să știm bine cu ce se mai ocupă USL-iștii ăștia 2.0.
- Nicu Falcoi
- 1000
Pe măsură ce trece timpul, dovezile referitoare la incompetența guvernării USL 2.0 se tot înmulțesc, în vreme ce iresponsabilitatea coaliției politice de la putere devine covârșitoare.
Zilele trecute au apărut și informațiile despre execuția bugetară pe primul trimestru, prilej cu care am aflat cât de uriașă e gaura din bugetul țării: 24 miliarde de lei.
Iar dacă vă-ntrebați care mai e valoarea împrumuturilor făcute, împrumuturi pe care copiii noștri vor trebui să le plătească, ei bine: coaliția USL 2.0 a împrumutat peste 1,5 milioane de lei pe minut în 2023.
- Nicu Falcoi
- 904
În timp ce problemele reale ale românilor sunt legate de prețurile tot mai mari, de valorile uriașe ale facturilor, de cum să facă să poată susține educația copiilor și cum să facem s-avem școli mai bune și mai sigure și condiții decente de îngrijire în spitale, cei din coaliția USL 2.0 își continuă sfidarea și ne arată, în fiecare zi care trece, că agenda lor e complet decuplată de agenda cetățenilor. Nepăsarea crasă și batjocoritoare se întâlnește cu incompetența și cu iresponsabilitatea. Iar consecințele le putem vedea în fiecare zi.
- Nicu Falcoi
- 879
După ce ani la rând, încă de la începutul primului mandat, președintele Iohannis ne-a tot amăgit, pomenindu-ne când și când de proiectul lui “România educată”, coaliția USL 2.0 - adusă la putere de "tătucul" liniștii naționale - joacă ping-pong politic cu proiectele de legi ale Educației.
Ajunse în Parlament, legile (pregătite în mare secret de fosta consilieră a lui Klaus Iohannis, actualul ministru al Educației Ligia Deca) par să fi fost o necunoscută pentru PSD. Asta dac-ar fi să judecăm după numărul mare de amendamente (aproape 800!) pe care partidul lui Marcel Ciolacu le-a depus.
- Nicu Falcoi
- 1187
Săptămâna care se încheie a fost marcată iar, în Parlament, de încercările majorității politice de a face cât mai dificilă lupta anti-corupție și de a crea căi care să-i facă scăpați cât mai ușor pe cei care și-au însușit bani din banii publici.
Într-un mod mai mult decât îngrijorător, care a dovedit capacitatea lor uluitoare de repliere, cele întâmplate săptămâna trecută în Comisia juridică a Camerei Deputaților au arătat cum reprezentanții coaliției PSD-NL îi pot face cu ușurință invidioși până și pe Dragnea și cozile lui de topor prin caracterul toxic, foarte periculos, al prevederilor pe care sunt gata oricând să le adopte, fără niciun discernământ, fără nicio preocupare pentru respectarea procedurilor și regulilor și fără să le pese de consecințe.
- Nicu Falcoi
- 428
Ce credeți că i-a preocupat cel mai mult și mai mult săptămâna asta pe cei de la PSD-NL? Prețurile tot mai mari ale produselor de bază? Facturile enorme la energie? Problemele din educație și din sănătate? Nevoile fermierilor români?
Nu, nimic din toate astea.
I-am văzut însă, de exemplu, preocupați de cum să facă să protejeze conducerea ASF. Drept pentru care PSD și PNL au și respins săptămâna asta cererea USR de demitere a conducerii Autorității de Supraveghere Financiară.
Acuma, că ASF-ul a fost în decursul anilor un cuib de sinecuri bănoase, mai ales pentru oamenii PSD-ului, nu e un secret pentru nimeni.
Dar să ajungi să aperi conducerea acestei instituții, după ce sub ochii oamenilor ăstora și beneficiind de tăcerea și inacțiunea lor complice au falimentat mai multe companii de asigurări, păgubind milioane de români, asta-i deja prea de tot!
- Nicu Falcoi
- 443
Că Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost în decursul anilor un cuib de sinecuri bănoase, mai ales pentru oamenii PSD-ului, nu mai e un secret pentru nimeni.
Dar să ajungi să aperi conducerea ASF, după ce sub ochii oamenilor ăstora și beneficiind de tăcerea și inacțiunea lor complice au falimentat mai multe companii de asigurări, păgubind milioane de români, asta-i deja prea de tot!
- Nicu Falcoi
- 467
Prețuri tot mai mari la raft, facturi uriașe la energie, condiții precare de îngrijire în spitalele de stat și o criză a sistemului de educație care se adâncește tot mai mult, pe măsură ce factorul politic devine tot mai intruziv. Tot atâtea probleme reale ale românilor, de care hrăpăreața coaliție USL 2.0 este complet străină.
Ce i-am auzit pe ei vorbind și săptămâna asta?
Despre cum or să facă ei rotativa, despre cum or să-și împartă funcțiile, despre cum or să candideze sau n-or să candideze în tandem la alegerile de la anul, despre cum or să-și mai împartă banii publici între ei și pe la diverse căpușe.
Nimic despre cei 61 de milioane de lei / oră cu cât ne-au îndatorat în primele luni ale anului. Bani pe care-i vom plăti noi și copiii noștri în următorii 30 de ani.
Iar ministrul PSD al Finanțelor Adrian Câciu nici măcar n-a catadicsit să vină în Parlament, unde a fost chemat de USR, să le explice românilor ce fac PSD și PNL cu banii ăștia. L-am văzut însă într-o demonstrație de maximă nerușinare, că nu-i pot zice altfel, ieșind public ca să vorbească discuții imediat după ce a fost anunțat oficial falimentul Euroins.