Straniile “coincidențe” ale Justiției din “România eșuată” sau cât de mizerabile urmări poate avea pactul cu Diavolul
Deciziile venite în ultimele zile dinspre Justiție în cazurile HexiPharma și în cel al decesului tânărului Bogdan Gigină m-au mâhnit profund.
Să te folosești cu-atâta seninătate de motivația prescrierii faptelor, într-un caz în care au murit atâția oameni nevinovați din cauza unor învârteli nenorocite în urma cărora niște unii au rămas cu șpăgile uriașe încasate în schimbul unor tăceri complice, asta arată că avem de-a face cu un stat ale cărui mecanisme nu funcționează sănătos. Și-n care Justiția poate fi (și este!), la nevoie, instrumentată politic.
Ce face Justitia din Romania?
Nu-ncape îndoială că așa stau lucrurile, câtă vreme faptele despre care acuma ni se zice că s-au prescris n-au ajuns la urechile judecătorilor ieri-alaltăieri. Iar documentele de la dosar despre care presa a tot scris arătau, printre altele, că - pe tăcute și la adăpost de orice sesizare din partea instituțiilor abilitate ale statului – diluarea dezinfectanților livrați spitalelor s-a petrecut timp de cel puțin 6 ani (adică de prin 2010 până prin 2016).
Doar naiv să fii sau rău-intenționat să nu vezi că tot ce s-a întâmplat în justiție de la momentul deschiderii dosarului HexiPharma și până în prezent n-a fost decât o lungă tergiversare. Una care acuma – în baza deciziei CCR de prescriere a faptelor - și-a găsit, ca prin farmec, "soluționarea". La fel ca multe alte dosare “grele”, unele soldate tot cu moartea unor oameni nevinovați, iar altele cu prejudicierea statului român cu sume uriașe de bani.
Am mai scris și-am mai spus asta în multe alte rânduri: corupția e una dintre cele mai mari amenințări (dacă nu chiar cea mai mare!) la adresa siguranței naționale.
S-a văzut și-n cazul HexiPharma, și la Colectiv, și în mai recentul scandal cu măștile neconforme pentru spitalele MApN, în care printre capii rețelei s-a aflat nimeni altul decât șeful Romarm Gabriel Țuțu.
Mărturisesc că mi-e greu să pricep cât de anesteziată să fi fost conștiința judecătorilor din dosarul HexiPharma încât chiar să nu realizeze că toate amânările alea succesive or să ducă la prescrierea faptelor. Și să fie foarte clar: cealaltă variantă, a răspunsului la niște ordine și comenzi politice, este încă și mai gravă de-atât!
Cate ingrengaturi mai sunt in Justitie si unde vor duce ele?
Nu pot să nu mă-ntreb: cât de murdare și de profund corupte pot fi, oare, încrengăturile create în toți anii ăștia între politic, justiție și servicii încât niciunul dintre responsabilii la vârf nu pare să aibă acuma nicio tresărire de revoltă, de vinovăție, de conștiință? N-am văzut nicio reacție, cât de mică, din partea vreunora de la PSD sau de la PNL, care și-au pasat frățește în ultimii 33 de ani puterea și au "nășit", practic, rețelele statului ăstuia putred. N-am văzut să tresară niciun mușchi pe fața ministrului Predoiu. După cum nu, nu l-am văzut nici măcar la față pe Marele Absent, patronul peste statul eșuat și peste liniștea absolută ce i-a devenit proiect prezidențial.
PS: Și mi-e tare teamă că ceea ce s-a-ntâmplat zilele astea în cazul HexiPharma are să se-ntâmple nu peste multă vreme și-n cazul morții lui Bogdan Gigină (cel în care Gabriel Oprea a primit mai deunăzi, în primă instanță, decizia de achitare).
Sursă imagine: Mediafax Foto / Codrin Prisecaru